Sașa a făcut de duminică până ieri o vizită fulger la Cluj pentru a-și recupera lucrurile și pentru a-și lua rămas bun de la foștii colegi. „Dacă știam că pleacă Traore, nu mă transferam în Italia”, a mărturisit jucătorul.
Vândut pentru 375.000 de euro la Atalanta, liderul din Serie B, Sașa Bjelanovic (31 ani) s-a întors ieri pe fugă la Cluj pentru a-și lua lucrurile rămase în urma plecării intempestive la Bergamo. Croatul și-a vizitat prietenii, o parte din foștii colegi și a predat cheile de la apartamentul închiriat. A avut însă timp și de confesiuni. Una dintre ele, stranie. „Știu că Serie A e foarte aproape, iar Atalanta are planuri foarte frumoase de viitor, dar să știi că îmi pare puțin rău că am plecat de la Cluj”, spune atacantul, uimit că CFR-ul a renunțat sau a vândut la nu mai puțin de cinci jucători din atac.
„Eu nu plecam, sincer, dacă aș fi știut că Traore va fi vândut. M-am acomodat aici, aveam prieteni, eram parcă de ani de zile în familia CFR”, completează Sașa, care crede că în maxim două săptămâni va debuta pentru liderul din Serie B.
„Pe Sașa l-am vândut pe aceeași sumă pe care am și dat-o pe el când l-am adus, 375.000 de euro. Sper ca Pantelis Kapetanos să fie mai eficient ca Sașa”, Arpad Paszkany, patron CFR Cluj
„Eu nu plecam, sincer, dacă aș fi știut că Traore va fi vândut. M-am acomodat aici, aveam prieteni, eram parcă de ani de zile în familia CFR”, Sașa Bjelanovic, atacant CFR Cluj
3 goluri în 13 jocuri disputate în Liga I în acest sezon e bilanțul lui Sașa la CFR
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER